Obiceiuri crestine

Vine Pastele peste noi si o data cu el vin slujbele acelea ce se tin seara in Saptamana Mare. Cand eram mic obisnuiam sa mai merg sa aprind cate o lumanare. Acum nici timp nu prea am…

In fine, a fost si Vinerea Mare cand se trece pe sub masa in biserica… nu stiu exact de ce se trece pe sub masa si nici ce se intampla daca nu treci… am trecut si anul acesta ca asa am fost invatat de copil ca e bine. Cu toate ca am observat in ultimii ani a devenit un obiceil ca cei de varsta mea sau mai mici sa vina in Saptamana Mare la biserica cu ultimele noutati in materie de vestimentatie si sa defileze care mai de care ca la parada modei, eu am optat pentru o camasa in carouri.

De fiecare data cand mergeam la biserica, si atunci cand eram mic, si mai apoi cand am crescut, aveam constant sentimentul ca sunt analizat de babele si mosnegii pe care-i gaseam inauntru cand intram. si nu numai de ei, ci si de ceilalti indivizi cu apucaturi similare. Ajunsesem sa-mi doresc sa ajung printre primii, ca sa ma gaseasca deja acolo si sa nu mai intru in “gura” lor. Eram analizat, studiat, masurat de sus pana jos.

In loc sa se roage, sa-ai vada de analtarea lor spirituala, enoriasii lu’ peste faceau tot posibilul sa-mi dea mie senzatia ca sunt urmarit cu privirea. Cu ce sunt imbracat, ca nu sunt imbracat in negru, ci in verde, Ca n-am scos sapca decat atunci cand facusem deja un pas in interiorul bisericii, Ca am un siret descheiat si nu asa se intra in biserica, Ca ce ma bag asa in fata, acolo stau mosnegii, Ca nu asa se tin degetele cand faci cruce, Ca mana se duce pana sus la frunte, ce respect ii arat eu lui Dumnezeu, Ca nu-mi fac cruce de fiecare data cand isi fac ceilalti, Ca al cui sunt eu, Ca de ce soptesc, ssssssssssssst (de parca nu tot ele sosotesc vorbind despre mine) Ca de ce n-am venit duminica trecuta, Ca ce stau atata pe-afara, Ca de ce rad pe-afara, Ca de ce intru in biserica exact cand lumea sta deja in genunchi, Ca de ce ma inghesui sa ma miruiesc (de parca nu tot ele imping), Ca de ce cutare intra fara batic in biserica, nu stie ca nu-i voie?

Hooooooooooooo, dementilor!

Nu e o atmosfera din cale-afara de placuta. Dimpotriva, am gasit aproape mereu, la biserica, o atmosfera destul de apasatoare. Aveam mereu senzatia ca-s un nimeni, ca toti mosnegii si toate babele sunt cineva, eu sunt doar un copil ce mai are mult pana sa ajunga la nivelul lor, ca trebuie sa-mi fie frica de Dumnezeu, ca-s un pacatos care numai prin umilinta si plecaciune si genunchi tociti se poate indrepta si poate fi iertat. Ca daca nu respect toate acele reguli stupide, injositoare, absurde, barbare, nu o sa am acces in Imparatia Cerurilor.

Eu nu cred ca relatia dintre mine si Dumnezeu ar trebui sa se bazeze pe frica si daca asta e tot ce-mi poate oferi Dumnezeul din religia crestina, imi rezerv dreptul de a migra spiritual catre ceva mai inaltator, sorry.

Voua cum vi se pare? Curaj, iau asupra mea, ca liber cugetator, toate “pacatele” ce va revin din indrazneala de a va exprima parerea.